Păreri

De ce jignim?

Text scris de Nicoleta.

 

“M-am întâlnit cu prostul ăla…”

Argumentul suprem. Celălalt e prost sau cumva, dar pe minus, pe negativ, pe sub tine și demnitatea ta.

Cea mai mare jignire pe care am auzit-o a fost la un joc de cărți, în liceu, când Dani i-a spus unui habarnuamcumsenumea care trișa: „Mă-ta e bou!”

Mi-am amintit asta pentru că, în ultimele zile, am avut două altercații cu două persoane diferite.

Prima a spus că subiectul despre care vorbeam, și în legătură cu care eu am dat ca argument pro un specialist în domeniu, nu-i place ei. Nu că are sau nu dreptate specialistul, ci că ei nu-i place.

Partea frumoasă a venit în privat, printr-un mesaj scurt, în care îmi explica cum că este ok să avem păreri diferite, iar faptul că eu nu accept asta, well, asta mă face… tristă. Dar nu tristă în sensul de necăjită, ci tristă la modul jalnic. Sunt o jalnică.

Bineînțeles că discuția a degenerat până în locul în care am rugat-o să îmi dea un cinstit unfriend. Nu se face să ai prieteni despre care crezi că sunt jalnici. Dacă asta crezi despre ei, e mai bine să zbori spre meleaguri mai fericite și să lași tristețea în urma ta.

Mi-a comunicat de asemenea că sufăr de lipsă de empatie și mai am și alte lipsuri, motiv pentru care am plâns câteva ore că, mde, legătura făcută în ani doare când e tăiată.

Dar după mucii curși (nu am știut niciodată să plâng cu demnitate, grație și lacrimi sub barbă înnodate) m-am gândit că este mai bine că am aflat acum cum mă vede ea, vorba lu’ mamaia, dacă ne luam și aflam după aia?! Glumesc, suntem luate deja amândouă.

A doua doamnă/ altercație s-a așezat visătoare în fața mea, la masă, și m-a întrebat ce mai fac. I-am răspuns că îmi este foame și că abia aștept să mănânc.

S-a uitat lung la mine și m-a întrebat de ce sunt așa tăioasă. I-am zis că e doar impresia ei. A plecat spunând să mă duc la gârlă. Sau la gară. Sau undeva pe-acolo.

Nu mai vorbește cu mine de atunci. Ba, mai mult, a devenit ușor agresivă. Adică chiar nu vorbește cu mine, deși lucrăm împreună.

Sunt de acord că nu trebuie să fim cu toții de aceeași părere, dar chiar trebuie să-i spui cuiva că e trist fiindcă omul pare că nu îți acceptă punctul de vedere? Adică, dacă vezi că nu ai cale de întors cu el, de ce nu îți vezi de drum? Mai ales că nu e vreun capăt de lume pentru care tu ai considera că e cazul să iei atitudine.

Disputele purtate în felul ăsta sunt, după umila-mi părere, pur și simplu manifestări de violență, global warming, gun control și alte lucruri în zona asta.

Nu știu, ne fixăm scara de valori și ținem de ea. Treaba noastră. A fiecăruia.

Aș vrea însă ca little drama să dispară din viața noastră.

Să ne luăm adio de la manifestările telenovelistice.

Și mi-aș dori să îmi spună cineva de ce simțim nevoia să jignim într-o dispută. Mai ales într-una amicală.

 

Sursa foto

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *